Konfuzius sagt: Wähle einen Beruf, den du liebst, und du brauchst keinen Tag in deinem Leben mehr zu arbeiten.
Visez o şcoală în care să nu se predea, la drept vorbind, nimic. Să trăieşti liniştit şi cuviincios, într-o margine de cetate, iar oamenii tineri, câţiva oameni tineri ai lumii, să vină acolo spre a se elibera de tirania profesoratului. Căci totul şi toţi dau lecţii. Totul trebuie învăţat pe din afară şi pe dinafară, iar singurul lucru care le e îngăduit din când în când e să pună întrebări. Dar nu vedeţi că au şi ei de spus ceva, de mărturisit ceva? Şi nu vedeţi că noi nu avem întotdeauna ce să le spunem? Suntem doar mijlocitori între ei şi ei înşişi… Stări de spirit, asta trebuie dat altora; nu conţinuturi, nu sfaturi, nu învăţături.” – Constantin Noica

Samstag, 16. Oktober 2010

Politica lingvistică a Uniunii Europene



Limbile străine 2010 - prezent şi viitor


Contribuţia limbilor la aplicarea Strategiei de la Lisabona

În anul 2000, UE şi-a stabilit un obiectiv ambiţios: să devină, până în 2010, cea mai competitivă şi mai dinamică economie bazată pe cunoaştere din lume. Realizarea unei mai mari coeziuni sociale şi generarea unei creşteri economice durabile, capabile să ofere locuri de muncă mai multe şi mai bune, reprezintă o parte a acestui obiectiv. Planul elaborat pentru atingerea acestuia este cunoscut sub denumirea de Strategia de la Lisabona.

Politica privind educaţia ocupă un loc central, iar învăţarea limbilor străine este esenţială în acest context.

Pentru a veni în sprijinul Strategiei de la Lisabona, miniştrii educaţiei din UE şi-au fixat trei obiective majore care urmează să fie realizate până în anul 2010:

  1. ameliorarea calităţii şi eficienţei educaţiei şi sistemelor de formare în UE
  2. garantarea accesului la educaţie pentru toţi cetăţenii
  3. deschiderea către lume a educaţiei şi formării
Obiectivele fundamentale şi măsurile specifice de realizare a acestora sunt cuprinse în programul „Educaţie şi formare 2010”, care reprezintă contribuţia acestor sectoare la Strategia de la Lisabona.


Obiective ambiţioase pentru 2010

Programul „Educaţie şi formare 2010” vizează o gamă largă de aspecte. Stabileşte ambiţiile comune pentru 2010, referindu-se, printre altele, la includerea diversităţii şi cooperării în obiectivele globale. Precizează cum pot fi atinse aceste obiective - prin metoda deschisă a coordonării, statele membre acceptând în acest caz să colaboreze şi să fie evaluate după standarde comune.

În cele din urmă, programul stabileşte 13 obiective specifice:

  1. ameliorarea educaţiei şi formării pentru profesori şi formatori
  2. dezvoltarea competenţelor necesare într-o societate a cunoaşterii
  3. garantarea accesului la tehnologiile informaţiei şi comunicării pentru toţi cetăţenii
  4. intensificarea recrutării în domeniul ştiinţific şi tehnic
  5. folosirea cât mai eficientă a resurselor
  6. crearea unui mediu favorabil învăţării
  7. creşterea nivelului de atractivitate al învăţării
  8. promovarea cetăţeniei active, a egalităţii de şanse şi a coeziunii sociale
  9. consolidarea legăturilor dintre piaţa muncii, cercetare şi societate în general
  10. dezvoltarea spiritului antreprenorial
  11. ameliorarea procesului de învăţare a limbilor străine
  12. creşterea mobilităţii şi a programelor de schimb
  13. consolidarea cooperării europene

Obiectivul în materie de învăţare a limbilor străine a fost definit astfel încât să contribuie la realizarea obiectivului global care vizează deschiderea către lume a educaţiei şi formării. UE se ghidează după principiul potrivit căruia orice persoană ar trebui să fie aptă să vorbească două limbi străine pe lângă limba maternă.

Programul „Educaţie şi formare 2010” stabileşte standardele de evaluare a progreselor înregistrate de statele membre şi prioritizează trei direcţii care vor beneficia de pe urma schimbului de experienţă:

  1. metode şi modalităţi de organizare a predării limbilor străine
  2. învăţarea limbilor străine de la o vârstă fragedă
  3. modalităţi de promovare a învăţării şi exersării limbilor străine


Educaţie şi formare 2020 – sisteme diferite, obiective comune

Concluziile Consiliului privind cadrul strategic pentru cooperarea europeană în domeniul educaţiei şi formării („ET 2020”), adoptate în mai 2009, se bazează pe progresele înregistrate în cadrul programului anterior de lucru şi stabilesc patru obiective strategice: transpunerea în practică a conceptelor de învățare de-a lungul vieții și de mobilitate educaţională; îmbunătățirea calității și a eficienței sistemelor de educaţie şi formare profesională; promovarea egalităţii, a coeziunii sociale şi a cetăţeniei active; stimularea inovării și a creativității, inclusiv a spiritului antreprenorial, la toate nivelurile de educație și formare profesională. Acţiunile derulate în vederea atingerii acestor obiective vor contribui şi la implementarea procesului interguvernamental Bologna în domeniul învăţământului superior.

sursa:

http://ec.europa.eu/education/languages/eu-language-policy/doc120_ro.htm

Keine Kommentare:

Kommentar veröffentlichen